RABDAREA

Răsplata răbdării

Un pustnic vieţuia într-o colibă, la vreo douăzeci de mile de izvorul de unde îşi lua apă tot schitul. Astfel, era nevoit să facă în fiece zi cale lungă spre a-şi lua apa trebuincioasă. Într-o zi, în care soarele ardea straşnic, pustnicul îşi pierdu răbdarea şi se întrebă în sinea sa:
- Oare chiar e nevoie să mă ostenesc într-atât? Poate ar fi mai bine să mă sălăşluiesc mai aproape de izvor!
În timp ce cugeta acestea, simţi că cineva păşea pe urmele sale. Întorcându-se, văzu un tânăr înveşmântat în strai de lumină, pe care-l întrebă, cuprins de minunată uimire:
- Cine eşti si de unde vii?
- Am fost trimis de Domnul să-ţi număr paşii pe care îi faci ca să ţi se dea neştirbită răsplată răbdării tale, zise tânărul, după care se făcu nevăzut.
Atât de mult l-au întărit pe pustnic cuvintele îngerului - căci înger era - încât nu numai că nu s-a sălăşluit mai aproape de izvor, ba şi-a durat altă colibă mai departe, în pustie, pentru a mai merge încă o dată pe atâta până la izvor.
(Pateric)

“Darurile Sfântului Duh” II, editura Sophia, 2006 - Darul vedeniilor